EXCLUSIV | Viceprimarul Sectorului 1, notificare și plângere prealabilă către Clotilde Armand în scandalul ”Greenfield”: ”Să nu mai paseze responsabilitatea în grădina altei instituții”

EXCLUSIV | Viceprimarul Sectorului 1, notificare și plângere prealabilă către Clotilde Armand în scandalul ”Greenfield”: ”Să nu mai paseze responsabilitatea în grădina altei instituții”
Publicat: 11/01/2023, 13:37
Actualizat: 11/01/2023, 18:17

Ramona Porumb – viceprimarul Sectorului 1 al Capitalei -, dar și liderul de grup al consilierilor locali PNL Sector 1, i-a transmis Clotildei Armand o notificare și o plângere prealabilă, punctul de pornire fiind scandalul declanșat de blocarea drumului de acces către cartierul Greenfield.

Clotilde Armand este preocupată de declarațiile pe Facebook, consideră Ramona Porumb, nefăcând altceva decât să arunce ”pisica atât la Romsilva, cât și la dezvoltatorul Cartierului Greenfield”.

În exclusivitate pentru Gândul, viceprimarul Sectorului 1 spune că primarul Sectorului 1 nu trebuie să uite promisiunile pe care le-a făcut în campania electorală și, în același timp, să nu mai ”paseze responsabilitatea în grădina altei instituții”.

Primarul Sectorului 1 trebuie să-și reamintească promisiunile făcute în campania electorală locuitorilor din Cartierul Greenfield și să nu mai paseze responsabilitatea în grădina altei instituții. Înainte de a căuta alți vinovați, să nu uităm că este obligația autorității locale să asigure și să amenajeze drumuri publice locuitorilor din Sectorul 1.

Pe lângă acesta, există hotărâri ale Consiliului General și ale Consiliului Local pe care primarul a omis să le pună în aplicare, referitoare la preluarea drumului Vadul Moldovei de la Romsilva. Fac astfel, primul pas, alături de colegii mei, în a obliga, prin instanță, primarul Sectorului 1 să ducă la îndeplinire hotărârile votate”, a declarat viceprimarul Sectorului 1, în exclusivitate pentru Gândul.

”Face declarații pe Facebook aruncând pisica atât la Romsilva, cât și la dezvoltatorul Cartierului Greenfield”

În acest context în care 6.000 de locuitori ai respectivului cartier au de suferit, este nevoie de ”soluții pe masa”, a notat viceprimarul Sectorului 1 și pe pagina sa de socializare.

Soluții pe masă, nu vorbe pe Facebook! În timp ce primarul Sectorului 1 face declarații pe Facebook aruncând pisica atât la Romsilva, cât și la dezvoltatorul Cartierului Greenfield, alături de colegii mei, consilieri locali PNL, am căutat soluții pentru rezolvarea situației celor 6000 de locuitori ai cartierului.

Astfel, astăzi, 11.01.2023, am depus notificare și plângere prealabilă către Primarul Sectorului 1 pentru a pune în aplicare de îndată prevederile Consiliului General al Municipiului București și cele ale Consiliului Local Sector 1, referitoare la demararea procedurilor privind preluarea drumului Vadul Moldovei de la Romsilva”, a notat viceprimarul Sectorului 1 pe pagina sa de Facebook.

”Ne vom adresa justiției în contencios administrativ”

Ramona Porumb mai precizează, în același timp, că dacă Clotilde Armand ”nu-și îndeplinește atribuțiile”, atunci – după un termen de grație de 30 de zile – va urma un demers în instanță.

Soluția, mai scrie viceprimarul Sectorului 1, ”este doar în decizia și semnătura primarului Sectorului 1”.

Dacă în termen de 30 de zile primarul Sectorului 1 nu-și îndeplinește atribuțiile, ne vom adresa justiției în contencios administrativ pentru obligarea primarului de a pune în aplicare actele administrative care ar rezolva problema locuitorilor din Cartierul Greenfield.

La prima vedere știm că pare o cale anevoioasă, dar este singurul instrument pe care consilierii locali PNL din Sectorul 1 îl au la îndemână. Soluția rapidă este doar în decizia și semnătura primarului Sectorului 1!”, a scris Ramona Porumb în mediul online.

Daniel Ciungu: ”Clotilde Armand are obligația de a duce la îndeplinire mandatul”

Contactat de Gândul, consilierul local PNL Sector 1 Daniel Ciungu a declarat că ”dincolo de diverse declarații și războaie imaginare ale primarului S1 și primarului general, Clotilde Armand are obligația de a duce la îndeplinire mandatul”.

Consilierii PNL S1 au depus azi notificare de plângere prealabilă primarului Sectorului 1 pentru ducerea la îndeplinire a mandatului Consiliului General și Consiliului Local S1. Dincolo de diverse declarații și războaie imaginare ale primarului S1 și primarului general, Clotilde Armand are obligația de a duce la îndeplinire mandatul. Acela de a prelua și administra Drumul Vadu Moldovei în întregime, de la cartierul Greenfield până la sensul giratoriu cu Iancu Nicolae. Nu temporar, nu parțial.

După cele 30 zile ale plângerii prealabile, dacă primarul nu respectă mandatul dat, o vom acționa în instanță în contencios administrativ cu obligația de a face. La fel cum am făcut și pentru zecile de proiecte PNL adoptate de consiliu și nepuse în practica voit de către Armand”, a declarat Daniel Ciungu, în exclusivitate pentru Gândul.

PNL Sector 1: ”Misiunea noastră este aceea de a răspunde nevoilor cetățenilor Sectorului 1”

Prin intermediul unui comunicat, reprezentanții PNL Sector 1 au transmis că nevoile cetățenilor Sectorului 1 sunt prioritare, iar ”consilierii locali ai PNL Sector 1 au votat de mai multe ori din 2017 încoace ca întreg Drumul Vadu Moldovei să fie preluat și administrat de Sectorul 1”.

Potrivit PNL Sector 1, Clotilde Armand ”refuză îndeplinirea acestui mandat al legislativului local”

Misiunea noastră este aceea de a răspunde nevoilor cetățenilor Sectorului 1. În 2020 am promis oamenilor din cartierul Greenfield soluții civilizate de acces către oraș. Consilierii locali ai PNL Sector 1 au votat de mai multe ori din 2017 încoace ca întreg Drumul Vadu Moldovei să fie preluat și administrat de Sectorul 1. Consiliul General dar și Consiliul Local al Sectorului 1 au mandatat primarul Sectorului 1, de ani de zile, să ducă la îndeplinire această preluare și administrare, de la Romsilva. Aspect confirmat astăzi de către primarul capitalei, în conferință de presă.

În timp ce primarul Sectorului 1 refuză îndeplinirea acestui mandat al legislativului local și face declarații pe facebook aruncând pisica ba la Romsilva, ba la capitală, ba la dezvoltator, noi găsim soluțiile administrative necesare.

Consilieri locali liberali Daniel Ciungu, Dinu Gheorghe, Raluca Haliț, Adrian Oianu, Dan Podaru și Ramona Porumb au înaintat astăzi o plângere prealabilă primarului Sectorului 1 pentru a aplica legea. Primarul trebuie să ducă la îndeplinire mandatul dat de legislativ. Plângerea prealabilă are un termen de 30 zile conform legii. După acel moment dacă primarul refuză îndeplinirea atribuțiilor legale, mergem în instanță cu obligația de a pune în aplicare actele administrative care ar rezolva problema locuitorilor din Cartierul Greenfield.

La prima vedere știm că pare o cale anevoioasă, dar este singurul instrument pe care consilierii locali PNL din Sectorul 1 îl au la îndemână. Soluția rapidă este doar în decizia și semnătura primarului Sectorului 1”, se arată în comunicatul PNL Sector 1.


Citește și:

EXCLUSIV | El este miliardarul care a construit controversatul cartier “Greenfield”! Gheorghe Iaciu deține un palat lângă Klaus Iohannis + CEO-ul îl apără: ”E ca și cum ți-am furat portofelul…”

EXCLUSIV | Consilier local PNL Sector 1, despre scandalul ”Greenfield”: ”Dezastru. Toți stau după proverbialul pix… pixul lui Clotilde Armand”

UPDATE: VIDEO | EXCLUSIV. Frații Andrew și Tristan Tate rămân în arest. Curtea de Apel București a respins contestațiile la arestarea preventivă. Avocat: „Sunt foarte dezamăgit. Măsura mi se pare excesivă”

ISC îi explică lui Nicușor Dan de ce a fost amendat și unde a greșit în cazul ”PUZ – Primăverii 1”: ”Primarul general nu face decât să se autovictimizeze și să interpreteze în mod eronat acțiunile de control”

Cristian Lisandru
S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Ce se întâmplă cu pensiile românilor după ce Guvernul a rămas fără fonduri! Cu ce...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Se schimbă permisele auto. Decizia luată la Guvern pentru șoferii români
Analiză. Locul din România în care se trăiește cel mai bine. Orașul din care toți...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar